Produse recomandate:
sau…
Descoperă toate buchetele noastre de flori cu livrare gratuită în București și Ilfov
Florărie online București
Florăria online Zece Buchete livrează buchete de flori și aranjamente florale oriunde în București și Ilfov, fără taxe de transport. Toate creațiile florale care părăsesc atelierul nostru către o nouă casă și un nou zâmbet sunt lucrate cu cea mai mare atenție la detalii și la calitatea florilor. Ți-am pregătit mai jos un mic ghid, distilat în 4 părți scurte, pentru a ne putea descoperi esența care ne definește și viziunea pe care o avem față de flori.
Comandă flori online.
Fiecare buchet de flori este însoțit de o istorisire, de multe ori nespusă. Noi știm. Și înțelegem. De aceea, buchetele marca Zece Buchete sunt lucrate cu migală și atenție pentru a transmite cele mai autentice sentimente de dragoste, admirație sau respect.
Trimite-i persoanei dragi un buchet de flori online, o parte din tine alături de iureșul parfumat al freziilor sau de mângâierea domoală a petalelor catifelate de trandafiri . Ca și client, vei beneficia de servicii de excepție, iar destinatarul se va bucura de buchete fără cusur!
Livrare flori în București și Ilfov.
Suntem o florărie online din București, o echipă pasionată de tot ce înseamnă frumos. Ne asigurăm că vei primi cele mai proaspete flori, de cea mai bună calitate. În cazul în care acestea nu sunt disponibile, vom face tot posibilul pentru a-ți oferi alternative rezonabile. Dacă nu știi ce flori să alegi sau vrei un anumit produs care nu e prezent pe site, floriștii noștri te pot ajuta. Mesajul tău va fi imprimat pe o felicitare specială și înmânat destinatarei într-un plic sigilat cu ceară. Plătești online, cu cardul bancar, rapid și sigur. Înainte de a pleca cu florile spre destinația selectată de tine, vei primi pe mail o poză reală a buchetului comandat. Florile vor ajunge în siguranță la orice adresă din București sau județul Ilfov. Livrăm cu grijă prin curieri proprii, fără costuri adiționale, cu zâmbetul pe buze.
Buchete de flori marca Zece Buchete.
Noi, cei de la Zece Buchete, respirăm flori și ne tragem energia din frumosul din jur. Ne place să credem că buchetele de flori care ies din mâinile noastre sunt opere de artă. Fiecare buchet este unic, în felul său. Iar deși produsele noastre sunt greu de reprodus, ce încercăm să transmitem mereu la fel este emoția stârnită de un aranjament floral făcut cu dragoste.
Această pasiune ne definește atât stilul, cât și respectul pentru munca noastră. Un buchet de flori marca Zece Buchete înseamnă mult mai mult decât florile din compoziție. Este, mai presus de toate, un simbol al calității și al dragostei noastre pentru tot ce înseamnă artă florală.
Un scurt mesaj din partea noastră.
Nouă ne plac și iubim lucrurile simple, dar mai ales lucrurile simple care au nevoie de iubire: flori, pisici, apusuri, cuvinte frumoase, dar cel mai mult iubim oamenii, cei care ne trec pragul și cei care se bucură de creațiile noastre, cei pe care nu i-am cunoscut încă și cei pe care nu-i vom cunoaște niciodată.
Vrem să vă întâmpinăm cu căldură pe voi, oameni frumoși, prieteni și viitori prieteni, în acest spațiu plin de flori, culoare și parfum, unde structura e folosită mai degrabă pentru a simplifica viața, nu pentru a alunga magia și neprevăzutul din inimile noastre.
Cu drag, echipa Zece Buchete.